|
DEMOCRATIA
ÎMPOTRIVA NEAMULUI
Cuprins
- Capitolul anterior ÎN PARLAMENT În
urma acestei alegeri, am intrat în Parlament. Singur, în mijlocul unei
lumi dusmanoase. Fara experienta acestei vieti parlamentar, fara talentul
oratoriei democratice, care cuprinde multa fraza goala, dar pompoasa,
stralucitoare, gesturi pregatite în oglinda si o buna doza de obraznicie.
Însusiri cu care poti strabate, te poti ridica, dar pe care Dumnezeu n-a
vrut sa mi le dea si mie. Probabil,
pentru a-mi taia orice tentatie care m-ar fi îndemnat sa ma înalt prin
ele. Nu am
depasit niciodata, tot timpul cât am stat în Parlament, legile bunei cuviinte
si a respectului pentru cei mai batrâni, fie chiar cei mai mari adversari
ai mei. N-am batjocorit, n-am luat parte la înjuraturi, n-am râs de nimeni
si n-am ofensat pe cineva. Asa ca nu m-am putut integra vietii de acolo.
Am ramas un izolat, nu numai datorita faptului ca eram singur fata de
ceilalti, ci un izolat fata de viata aceea. Într-o
seara târziu, când sedinta era pe sfârsite si bancile aproape goale, mi
s-a dat cuvântul. Am cautat
sa arat ca tara aceasta este cotropita de jidanime. Ca acolo unde este
cotropirea cea mai mare, acolo este si cea mai înspaimântatoare mizerie
omeneasca: Maramuresul. Ca începutul existentei jidanilor pe pamântul
nostru, coincide cu începutul mortii românilor. Ca în masura în care numarul
lor va creste, noi vom muri. Ca, în sfârsit, conducatorii natiei românesti,
oamenii veacului democratiei si ai partidelor, în aceasta lupta si-au
tradat neamul lor, punându-se în slujba marii finante nationale sau internationale
jidanesti. Arat ca
în portofoliul Bancii Marmorosch Blank, acest cuib iudaic de uneltire
si de corupere, sunt trecuti o buna parte din oamenii politici, oameni
pe care aceasta banca îi „împrumutase” cu bani: dl. Brandsch, subsecretar
de stat 111.000 lei; Banca Taraneasca a d-lui Davilla 4.677.000; dl. Iunian
407.000 lei; dl. Madgearu 401.000 lei; dl. Filipescu 1.265.000 lei; dl.
Raducanu 3.450.000; Banca Raducanu 10.000.000 lei; dl. Pangal (seful masoneriei
de rit scotian) 3.800.000 lei; dl. Titulescu 19.000.000 lei. Toti fruntasi
ai vietii publice românesti. În
afara de acestia mai sunt si altii. Sunt multi. Sunt toti, dar
n-am putut pune mâna pe lista. Fiind
întrerupt de unul din ei: – Sunt
bani împrumutati. O sa plateasca. Raspund: – Or plati
sau nu, nu stiu, dar eu va spun un singur lucru: exista obligatia pe care
o are cineva când împrumuta bani de la o asemenea finanta, de a o satisface
când este la guvern, de a o satisface când este în opozitie si, în orice
caz, de a nu lovi în ea când trebuie sa fie lovita. Citesc
apoi o lista din care arat, fara posibilitate de replica, cum de la razboi
si pâna acum statul român a fost defraudat cu cca. 50 miliarde lei, sub
conducerea democratiei, a prea cinstitei si prea perfectei forme de guvernare
a „poporului” prin el însusi. Conducerea „democratiei” având la baza ideea
„controlului” permanent al poporului în care poporul, marele controlor,
este pradat, în timp de 15 ani de guvernare cu fabuloasa suma de
50 miliarde lei. Fac apoi
observatiuni critice asupra democratiei. La urma
formulez 7 cereri: 1.
Cerem introducerea pedepsei cu moartea pentru manipulatorii fraudulosi
ai banului public. Ma
întrerupe dl. Ispir,
profesor la Facultatea de Teologie: – D-le
Codreanu, d-ta te intitulezi crestin si purtator al ideii crestine. Îti
aduc aminte ca sustinerea acestei idei este anticrestina. Raspund: – Domnule
Profesor, când este chestiunea sa aleg între moartea tarii mele si aceea
a tâlharului, eu prefer moartea tâlharului. Cred ca sunt mai bun crestin
daca nu voi permite tâlharului sa-mi duca tara le pieire. 2.
Cerem revizuirea si confiscarea averilor celor care si-au furat tara. 3. Cerem
tragerea la raspundere penala a tuturor oamenilor politici care se vor
dovedi ca au lucrat în contra tarii, fie sprijinind afaceri incorecte,
fie în alt mod. 4. Cerem
împiedicarea pe viitor a oamenilor politici de a mai face parte din consiliile
de administratie ale diferitelor banci sau întreprinderi. 5. Cerem
alungarea cetelor de exploatatori nemilosi care au venit pe pamântul acesta
sa exploateze bogatiile solului si munca bratelor noastre.
6. Cerem
declararea teritoriului României ca proprietatea inalienabila si imprescriptibila
a neamului românesc. 7. Cerem
trimiterea la munca a tuturor agentilor electorali si stabilirea unui
comandament unic, caruia sa i se supuna, într-u singur gând, toata suflarea
româneasca. *** Acestea
sunt cele dintâi încercari de formulare publica a câtorva masuri politice
pe care el socoteam mai urgente. Ele nu
sunt rodul unei cugetari îndelungate, a unei framântari ideologice, ci
rezultatul unor gânduri momentane asupra a ceea ce are nevoie neamul românesc,
acum, imediat. Peste
6 luni au aparut câteva miscari destul de populare, având în program numai
cele trei puncte initiale: 1. Pedeapsa
cu moartea, 2. Revizuirea averilor, 3. Oprirea oamenilor politici de a
intra în consilii – ceea ce înseamna ca le-au mai observat si altii ca
necesare. CÂTEVA
OBSERVATIUNI ASUPRA DEMOCRATIEI Voiesc
ca în paginile ce urmeaza sa fac câteva însemnari trase din experienta
zilnica în asa fel încât sa poata fi întelese de orice legionar tânar
sau muncitor. Traim
în hainele, în formele democratiei. Sunt oare bune? Înca nu stim. Un lucru
însa îl vedem. Îl stim precis. Ca
o parte din natiunile cele mai mari si mai civilizate din Europa au aruncat
aceste haine si s-au îmbracat în altele noi. Oare sa le fi aruncat de
bune? Alte natiuni fac toate sfortarile sa le arunce si sa le schimbe
si ele. De ce?
Sa fi înnebunit oare toate natiunile? Si sa fi ramas numai politicienii
români cei mai întelepti oameni din lume? Pare ca nu-mi vine sa
cred. Cei ce
le-au schimbat sau cei ce vor sa le schimbe, desigur ca vor fi având fiecare
motivele lor. Dar de
ce sa ne ocupam noi de motivele altora? Sa ne ocupam mai bine de motivele
care ne-ar face pe noi, românii, sa ne schimbam aceste haine ale democratiei. Daca nu
avem motive, daca pentru noi sunt bune, atunci noi le pastram, chiar daca
toata Europa le-ar arunca. Iata însa
ca nici pentru noi nu sunt bune, pentru ca: 1. Democratia
sfarma unitatea neamului românesc, împrastiindu-l în partide, învrajbindu-l
si expunându-l dezbinat în fata blocului unit al puterii iudaice, într-un
moment greu al istoriei sale. Numai
acest argument este atât de grav pentru existenta noastra, încât ar fi
un suficient motiv ca aceasta democratie sa fie schimbata, cu orice ne-ar
putea garanta unitatea, deci viata. Caci dezbinarea noastra înseamna moartea. 2. Democratia
transforma milioanele de jidani în cetateni români. Facându-i
egali cu românii. Dându-le aceleasi drepturi în stat. Egalitate? Pe ce
baza? Noi suntem aici de mii de ani. Cu plugul si cu arma. Cu munca si
cu sângele nostru. De unde egalitate cu cel ce de abia de 100, de 10 sau
de 5 ani, aici? Privind trecutul, noi am creat statul acesta. Privind
viitorul, noi românii, avem raspunderea istorica întreaga a existentei
României Mari. Ei
n-au nici una. Ce raspundere
pot avea jidanii în fata istoriei pentru disparitia statului român? Prin urmare:
nici egalitate în munca, jertfa si lupta la crearea statului si nici egalitate
de raspundere pentru viitorul lui. Egalitate? Dupa o veche maxima, egalitate
înseamna a trata inegal lucrurile inegale. Pe ca baza cer jidanii tratament
egal, drepturi politice egale cu ale românilor? 3. Democratia
este incapabila de continuitate în efort. Pentru
ca împartita în partide care guverneaza, câte un an, doi sau trei, este
incapabila de a concepe si realiza un plan de lunga durata. Un partid
anuleaza planurile si eforturile celuilalt. Ce s-a conceput si cladit
de unul azi, se darâma în ziua urmatore de altul. Într-o
tara în care este nevoie de constructie, al carei moment istoric este
însasi constructia, acest dezavantaj al democratiei este o primejdie.
Ca într-o gospodarie în care s-ar schimba în fiecare an stapânii, venind
fiecare cu alte planuri, stricând ce au facut unii si apucându-se de alte
lucruri care si ele sa fie stricate de cei ce vor veni mâine. 4. Democratia
pune în imposibilitate pe omul politic de a-si face datoria catre neam. Omul politic
de cea mai mare bunavointa devine în democratie sclavul partizanilor
sai, întrucât, ori le satisface poftele personale, ori acestia îi
distrug gruparea. Omul politic traieste sub tirania si permanenta amenintare
a agentului electoral. El e pus
în situatia de a alege: ori desfiintarea muncii sale de o viata, ori satisfacerea
partizanilor. Si atunci omul politic le satisface poftele. Dar nu din
buzunarul sau, ci din buzunarul tarii. Creaza posturi, functii, misiuni,
comisiuni, sinecure, toate puse în sarcina bugetului tarii, care apasa
tot mai mult pe spinarea, din ce în ce mai istovita, a poporului. 5. Democratia
este incapabila de autoritate. Pentru ca îi lipseste puterea sanctiunii.
Un partid nu ia masuri în contra partizanilor lui, traind din afaceri
scandaloase de milioane, din hotie si prada, de frica sa nu-i piarda.
Nici împotriva adversarilor, de frica acestora sa nu-i demaste propriile
afaceri si incorectitudini. 6. Democratia
este în slujba marii finante. Din cauza sistemului costisitor si a
concurentei dintre diferite grupari, democratia cere sa fie alimentata
cu bani multi. Ca o consecinta fireasca ajunge sluga marii finante internationale
jidanesti care o subjuga, platind-o. În modul
acesta soarta unui neam este data pe mâna unei caste de bancheri. ELECTIUNE,
SELECTIUNE SI EREDITATE Poporul
nu se conduce dupa vointa lui: democratia. Nici dupa vointa unei
persoane: dictatura. Ci dupa legi. Nu
e vorba de legile facute de oameni. Sunt
norme, legi naturale de viata si norme, legi naturale de moarte.
Legile vietii si legile mortii. O natiune merge la viata sau la
moarte dupa cum respecta pe una sau pe alta din aceste legi. * Ramâne
un lucru de stabilit. Cine, din mijlocul unei natiuni, poate întelege
sau intui aceste norme? Poporul?
Multimea? Cred ca i se cere prea mult. Multime
nu întelege nici alte legi mai marunte. Nu numai ca nu le poate prinde
ea din vazduh, dar trebuie sa i se explice multa vreme, sa i se repete
în mod insistent, sa fie chiar pedepsita, pentru a le putea întelege. Iata
câteva legi imediat necesare vietii ei, pe care le întelege cu
greu: ca în caz de boala infectioasa, trebuie izolarea bolnavului si dezinfectie
generala; ca în casa e nevoie sa intre soarele, deci trebuie ferestre
mari; ca vitele, daca sunt îngrijite si hranite mai bine, dau mai mult
pentru hrana omului etc. Daca
multimea nu poate întelege sau întelege cu greu câteva legi imediat necesare
vietii ei, cum îsi poate imagina cineva ca multimea, care în democratie
trebuie sa se conduca pe ea, va putea întelege cele mai dificile legi
naturale, va putea intui cele mai fine si mai imperceptibile norme de
conducere omeneasca, norme care o depasesc pe ea, viata ei, necesitatile
vietii ei, care nu i se aplica direct ei, ci care se aplica unei entitati
superioare ei: natiunea? Daca pentru
a face cineva pâine trebuie sa fie specializat, daca pentru a face ghete,
pentru a face pluguri, pentru a face agricultura, pentru a conduce un
tramvai, trebuie specializare; pentru cea mai grea conducere, aceea a
unei natiuni, nu trebuie o specializare? Nu trebuiesc anumite însusiri? Concluzia:
un popor nu se conduce prin el însusi, ci prin elita lui. Adica prin acea
categorie de oameni nascuti din sânul sau cu anumite aptitudini si specialitati. Dupa cum
albinele îsi cresc „regina”, tot astfel un popor trebuie sa-si creasca
elita lui. La fel
multimea, în nevoile ei, apeleaza la elita ei, la înteleptii satului. * Cine alege
aceasta elita? Multimea? Pentru
orice „idei” sau pentru orice candidat la guvernare, se pot capta oameni.
Se pot câstiga voturi. De aceea, nu depinde de întelegerea de catre popor
a acelor „idei”, „legi” sau „oameni”, ci de cu totul altceva: de maiestria
oamenilor în a capta bunavointa multimii. Multimea
e cea mai capricioasa si cea mai nestabila în pareri. De la razboi încoace
aceeasi multime a fost rând pe rând: averescana, liberala, nationalista,
national-taranista, iorghista etc. Ridicând în slava pe fiecare, ca dupa
un an sa-l scuipe, recunoscându-si prin aceasta propria greseala, ratacire
si incapacitate. Criteriul
ei de alegere este: „Sa mai încercam si pe altii”. Deci alegerea
se face nu dupa studiere si cunoastere, ci la noroc si la întâmplare. Doua idei
contrarii. Una cuprinde adevarul si cealalta minciuna. Se cauta adevarul.
Adevarul nu poate fi decât unul. Se pune la vot. Una
întruneste 10.000 de voturi, alta 10.050. Este oare posibil ca 50 de voturi
în plus sau în minus sa determine adevarul sau sa-l nege? Adevarul nu
depinde nici de majoritate, nici de minoritate, el îsi are legile sale
si triumfa, dupa cum s-a vazut, împotriva tuturor majoritatilor, chiar
zdrobitoare. Gasirea
adevarului nu poate fi încredintata majoritatilor, dupa cum în geometrie
teoria lui Pitagora nu are a fi pusa la votul multimii, pentru ca aceasta
sa-i hotarasca adevarul sau sa i-l nege. Si dupa cum chimistul, care voieste
sa obtina amoniac, nu are a se adresa multimii pentru a decide prin votul
ei cantitatile de azot si de hidrogen. Si dupa
cum un agronom, care a studiat ani de zile agricultura si legile ei, nu
are a se prezenta dupa aceea la vot în fata unei multimi spre a se convinge,
prin rezultatul votului, de valoarea lor. * Poate
poporul sa-si aleaga elita? De ce
nu-si aleg atunci soldatii pe cel mai bun general? Pentru
ca sa poata alege, acest juriu colectiv, ar trebui sa cunoasca bine:
Fara aceste
cunostinte nu poate nimeni sa aleaga. Multimea,
daca voieste sa-si aleaga elita, este neaparat necesar sa cunoasca legile
de conducere ale organismului national si întru cât candidatii se conformeaza
prin aptitudini si stiinta acestor legi. Multimea
însa nu poate cunoaste nici aceste legi si nici oamenii. Iata de ce credem
ca o elita nu poate fi aleasa de multime. A încerca
alegerea acestei elite, este ca si cum am avea pretentia de a determina,
prin vot si majoritati, poetii din sânul unei natii, scriitorii, mecanicii,
aviatorii sau atletii. Democratia,
asadar bazata pe principiul electiunii, alegându-si ea elita, savârseste
o fundamentala eroare din care decurge întreaga stare de nenorocire,
turburare si mizerie a satelor. Ne gasim la un punct capital. Deoarece
de la aceasta eroare de conceptia democratica pleaca, am putea spune,
toate celelalte erori. Multimile
fiind chemate sa-si leaga elita, acestea nu numai ca nu sunt în
stare sa-si descopere si sa-si aleaga elita, dar mai mult, aleg afara
de mici exceptii, tot ce este mai rau în sânul unei natiuni. Deci nu
numai ca democratia înlatura elita nationala, dar o înlocuieste
cu ce este mai rau în mijlocul natiei. Democratia va alege: pe oameni
fara nici un fel de scrupul, deci fara morala. Pe
cei care vor plati mai bine, deci pe cei cu mai multa putere de coruptie.
Pe scamatori, sarlatani, demagogi, care vor iesi mai bine la concursul
de scamatorie, sarlatanie, demagogie, din timpul perioadei electorale.
Printre ei se vor strecura si câtiva oameni de treaba, oameni politici
chiar, de buna credinta. Vor fi sclavii celor dintâi. Adevarata
elita a unei natii va fi înfrânta, înlaturata, pentru ca ea va refuza
sa concureze pe aceste teme. Ea se
va retrage si va sta ascunsa. De aici,
consecinte funeste pentru stat. Când un
stat este condus de o asa zisa „elita”, formata din tot ce are el mai
rau, mai nesanatos, mai stricat, este oare admisibil ca cineva sa se mai
întrebe de ce statul se ruineaza? Iata cauza
tuturor celorlalte rele: imoralitate, coruptie, desfrâu, în toata tara,
jaf si prada în averea statului, exploatare pâna la sânge a poporului,
saracie si mizerie în casele acestuia, lipsa simtului de împlinire a datoriilor
în toate functiile, dezordine si dezorganizare în stat, navala strainilor
cu bani din toate partile, ca la magazinele cazute în faliment, care-si
desfac marfurile pe nimic. Tara se vinde la licitatie: „Care da mai mult?”
Pâna în cele din urma, aici ne va duce democratia. În România,
de la razboi încoace în special, democratia ne-a creat, prin acest sistem
de alegeri, o „elita nationala” de româno-jidani, având la baza: nu vitejie,
nici iubire de tara, nici jertfa, ci vânzarea de tara, satisfacerea interesului
personal, mita, traficul de influenta, îmbogatirea prin exploatare si
furt, hotia, lasitatea, adica doborârea adversarului prin intriga. Aceasta
„elita nationala” daca va continua sa ne conduca va duce la desfiintarea
statului national român. Deci,
în ultima analiza, problema care se pune astazi poporului român si de
care depind toate celelalte, este înlocuirea acestei elite cu o elita
nationala, având la baza: virtutea, iubirea
si jertfa pentru tara, dreptatea si dragostea pentru popor, cinstea, munca,
ordinea, disciplina, mijloacele loiale si onoarea. ** Cine sa
faca aceasta înlocuire? Cine sa fixeze noua elita la locul ei? Raspund:
oricine în afara de multime. Admit oricare alt sistem în afara
„democratiei”, care vad ca ma omoara sigur pe mine, poporul român. Noua elita
româneasca si orice elita din lume trebuie sa aiba la baza principiul
selectiunii sociale. Adica în mod natural se selectioneaza din corpul
natiunii, adica din marea masa sanatoasa a taranimii si muncitorimii,
permanent legata de pamânt si de tara, o categorie de oameni cu anumite
însusiri, pe care apoi si le cultiva. Ea devine elita nationala. Aceasta
trebuie sa conduca o natiune. * Când poate
fi sau când trebuie consultata o multime? În fata
marilor hotarâri care o angajeaza. Pentru a-si spune cuvântul, daca poate,
daca nu poate, daca e pregatita sufleteste sau nu. I se arata cararea
si i se cere sa raspunda daca se simte în stare sa mearga pe ea. Este
consultata asupra sortii sale. Aceasta înseamna consultarea poporului.
Nu
înseamna alegerea elitei de catre popor. * Dar
repet întrebarea: cine fixeaza pe fiecare a locul sau, în cadru elitei
si cine cântareste pe fiecare? Cine constata
selectiunea si da consacrare membrilor elitei noi? Raspund: elita
precedenta. Aceasta
nu alege, nu numeste ci consacra pe fiecare la locul pe care s-a
ridicat singur prin capacitatea si valoarea lui morala. Consacrarea o
face seful elitei, consultându-si elita. Deci o
elita nationala, trebuie sa aiba grija de a-si lasa o elita
mostenitoare. O elita înlocuitoare. Dar nu bazata pe principiul ereditatii,
ci numai pe principiul selectiunii sociale aplicat cu cea mai mare strictete. Principiul
ereditatii nu este
suficient în sine. Dupa principiul
selectiunii sociale, primenita necontenit cu elemente din adâncurile
natiei, o elita se pastreaza totdeauna viguroasa. Greseala
istorica a fost în aceea ca acolo unde s-a creat o elita bazata pe principiul
selectiunii, aceasta a parasit de a doua zi principiul care i-a dat nastere,
înlocuindu-l cu principiul ereditatii si consacrând sistemul nedrept
si condamnat al privilegiilor din nastere. Ca o protestare
împotriva acestei greseli, pentru înlaturarea unei elite degenerate si
pentru abolirea privilegiilor din nastere, s-a nascut democratia. Parasirea
principiului selectiunii a dus la o elita falsa si degenerata, iar aceasta
a dus la ratacirea democratiei. *** Principiul
selectiunii înlatura deopotriva si principiul electiunii si principiul
ereditatii. Ele nu pot sta împreuna. Între ele este un conflict, pentru
ca din doua una: ori exista un anumit principiu al selectiunii si atunci
nu are ce cauta parerea si votul multimii, ori alegem noi oamenii si atunci
nu mai functioneaza selectiunea. De asemenea,
daca ne servim de selectiunea sociala, nu are ce cauta ereditatea. Aceste
doua principii nu pot merge împreuna decât daca mostenitorul corespunde
legilor selectiunii. * Dar daca
o natiune nu are o adevarata elita, prima care s-o poata fixa pe a doua? Raspund
printr-o singura fraza, care cuprinde un adevar indiscutabil: În cazul
acesta elita se naste din razboi cu elita degenerata sau falsa. Tot pe
principiul selectiunii. *** Asadar,
în rezumat, rolul unei elite este:
Ca un
gradinar care îsi va conduce gradina sa si va avea grija ca înainte de
a muri sa-si lase mostenitor, înlocuitor. Caci el este singurul care poate
sa spuna cine dintre toti cei cu care lucrat este cel mai bun pentru a-i
lua locul si continua opera sa. Pe ce
trebuie sa se întemeieze o elita:
*** Am fost
întrebat daca activitatea noastra de pâna acum se afla pe linia Bisericii
Crestine. Raspund: Facem
o mare deosebire între linia pe care mergem noi si linia Bisericii Crestine.
Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastra. Ea atinge perfectiunea
si sublimul. Nu putem coborî aceasta linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin
actiunea noastra, prin toate faptele si gândurile noastre, tindem
catre aceasta linie, ne ridicam spre ea, atât cât ne permite greutatea
pacatelor carnii si condamnarea la care am fost sortiti prin pacatul originar.
Ramâne de vazut cât am putut, prin sfortarile noastre pamântesti, a ne
înalta catre aceasta linie. INDIVID,
COLECTIVITATE NATIONALA, NATIUNE „Drepturile
omului” nu sunt marginite numai de drepturile altui om, ci si de alte
drepturi. Pentru ca exista trei entitati distincte:
O noua
mare eroare a democratiei bazata pe „drepturile omului” este aceea de
a nu recunoaste si a nu se interesa decât de una din aceste trei entitati:
individul. Pe a doua o neglijeaza sau îsi bate joc de ea, iar pe
a treia o neaga. Toate
trei îsi au drepturile si datoriile lor. Dreptul
de a trai. Si datoria de a nu periclita dreptul la viata al celorlalte
doua. Democratia
nu se ocupa decât de asigurarea dreptului individului. De aceea asistam
în democratie la o rasturnare formidabila. Individul crede ca poate sa
împieteze cu drepturile sale nelimitate asupra drepturilor colectivitatii
întregi, pe care poate sa o încalce si sa o jupoaie. De aceea asistam,
în democratie, la acest tablou sfâsietor, la aceasta anarhie, în care
individul nu voieste sa recunoasca nimic deasupra interesului sau personal.
La rândul
ei, colectivitatea nationala are o tendinta permanenta de a sacrifica
viitorul – drepturile natiunii – pentru interesele ei prezente. De aceea
asistam la nemiloasa exploatare sau chiar înstrainare a padurilor, a minelor,
a petrolului, uitând ca în urma noastra sunt sute de generatii românesti,
copiii copiilor nostri, care asteapta sa traiasca si ei, ducând mai departe
viata neamului. Aceasta
rasturnare, aceasta rupere de raporturi careia democratia i-a dat nastere,
constituie o adevarata anarhie, o desfiintare a ordinii naturale si este
una din cauzele principale a starii de tulburare a societatii de astazi.
Armonia
nu se poate restabili decât prin reîntronarea ordinii naturale. Individul
trebuie subordonat entitatii superioare, colectivitatea nationala, iar
aceasta trebuie subordonata natiunii. „Drepturile omului” nu mai sunt
nemarginite, ele sunt marginite de drepturile colectivitatii nationale,
iar drepturile acesteia sunt marginite de drepturile natiunii. *** În sfârsit,
s-ar parea ca în democratie cel putin individul, încarcat de atâtea drepturi,
traieste minunat. În realitate însa – si aici sta tragedia finala a democratiei
– individul nu are nici un drept, caci ne întrebam: unde este libertatea
întrunirilor, unde este libertatea scrisului, unde este libertatea constiintei.
El traieste sub teroare, tare de asediu, cenzura, cu mii de arestati si
cu oameni ucisi pentru credinta lor, ce pa vremea celor mai tirani conducatori
de popoare. Unde este
„dreptul multimii suverane” de a decide soarta sa, când întrunirile sunt
interzise, iar de la vot zeci de mii e oameni sunt opriti, maltratati,
amenintati cu moartea, omorâti. Veti zice:
da, dar acestia vor sa schimbe constitutia, sa restrânga libertatile,
sa întroneze alta forma de stat! Întreb:
poate sustine democratia ca un popor nu e liber si nu-si poate decide
singur soarta sa de a-si schimba constitutia, de a-si schimba forma statului,
cum vrea el, de a trai în libertatile mari sau mici pe care le vrea el? Aici e
tragedia finala. În realitate,
în democratie omul nu are nici un drept. El însa nu si le-a pierdut nici
în folosul colectivitatii nationale, nici în acela al natiunii, ci în
folosul unei caste politico-financiare de bancheri si agenti electorali. În sfârsit,
ultima binefacere pentru individ. Democratia masonica, printr-o perfidie
neasemuita se transforma în apostol al pacii pe pamânt. Dar în acelasi
timp proclama razboiul dintre oameni si Dumnezeu. „Pace
între oameni” si razboire contra lui Dumnezeu. Perfidia
consta în aceea ca întrebuinteaza cuvintele Mântuitorului: „Pace între
oameni”, transformându-se apoi în apostol al „pacii”, iar pe El condamnându-L
siaratându-L ca vrajmas al omenirii. Si în fine, perfidia consta în aceea
ca prefacându-se a voi sa apere viata oamenilor, în realitate nu-i duc
decât la pierderea vietii. Prefacându-se ca vor sa-i apere de moartea
prin razboi, nu fac altceva decât ating diavolescul scop, acela de a-i
condamna la moarte vesnica. NEAMUL Când zicem
neamul românesc, întelegem nu numai pe toti românii traind pe acelasi
teritoriu, având acelasi trecut si acelasi viitor, acelasi port, aceeasi
limba, aceleasi interese prezente. Când zicem
neamul românesc, întelegem: toti românii vii si morti, care au trait de
la începutul istoriei pe acest pamânt si care vor mai trai s i în viitor. Neamul
cuprinde:
Un popor
ajunge la constiinta de sine când ajunge la constiinta acestui întreg,
nu numai la acea a intereselor sale. Neamul
are:
Toate
aceste trei patrimonii îsi au importanta lor. Pe toate un neam trebuie
sa si le apere. Dar cea mai mare însemnatate o are patrimoniul sau spiritual,
pentru ca numai el poarta pecetea eternitatii, numai el strabate peste
toate veacurile. Grecii
antici nu traiesc prin fizicul lor, oricât de atletic – din el n-a mai
ramas decât cenusa – si nici prin bogatiile materiale, daca le-ar fi avut,
ci prin cultura lor. Un neam
traieste în vesnicie prin conceptia, onoare si cultura lui. De aceea conducatorilor
natiilor trebuie sa judece si sa actioneze nu numai dupa interesele fizice
sau materiale ale neamului, ci tinând seama de linia lui de onoare istorica,
de interesele eterne. Prin urmare, nu pâine cu orice pret, ci onoare cu
orice pret. TELUL
FINAL AL NEAMULUI Este viata? Daca este
viata, atunci nu intereseaza mijloacele pe care neamurile le întrebuinteaza
spre a si-o asigura. Toate sunt bune, chiar si cele mai rele. Se pune
deci problema: dupa ce se conduc natiile în raport cu alte natiuni? Dupa
animalul din ele? Dupa tigrul din ele? Dupa legea pestilor din mare sau
a fiarelor din padure? Telul
final nu este viata. Ci Învierea. Învierea neamurilor în numele
Mântuitorului Iisus Hristos. Creatia, cultura, nu-i decât un mijloc, nu
un scop, cum s-a crezut, pentru a obtine aceasta înviere. Este rodul talentului
pe care Dumnezeu l-a sadit în neamul nostru, de care trebuie sa raspundem.
Va veni o vreme când toate neamurile pamântului von învia, cu toti mortii
si cu toti regii si împaratii lor. Având fiecare neam locul sau înaintea
tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, „învierea din morti”,
este telul cel mai înalt si mai sublim catre care se poate înalta un neam.
Neamul
este deci o entitate care îsi prelungeste viata si dincolo de pamânt.
Neamurile sunt realitati si în lumea cealalta, nu numai pe lumea aceasta.
Sfântul
Ioan, povestind ceea ce vede dincolo de pamânturi, spune: „Cetatea
n-are trebuinta nici de soare, nici de luna ca s-o lumineze; caci o lumineaza
slava lui Dumnezeu si luminatorul ei este mielul. Neamurile
vor umbla în lumina
ei si împaratii pamântului îsi vor aduce slava si cinstea lor în ea. (Apocalips,
21, 23-34)” Si în
alta parte: „Cine
nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi numele tau? Caci numai Tu esti
sfânt si toate neamurile vor veni si se vor închina înaintea Ta, pentru
ca judecatii Tale au fost aratate. (Apocalips,
15, 4)” Noua,
românilor, neamului nostru, ca orisicarui neam din lume, Dumnezeu ne-a
sadit o misiune. Dumnezeu ne-a hotarât un destin istoric. Cea dintâi
lege pe care un neam trebuie s-o urmeze este aceea de a merge pe linia
acestui destin, împlinindu-si misiunea încredintata. Neamul
nostru n-a dezarmat si n-a dezertat de la misiune., oricât de grea si
de lunga i-a fost calea Golgotei lui. Si acum
ni se ridica în fata obstacole înalte ca muntii. Fi-vom
noi, oare, generatia debila si lasa, care sa lasam din mâinile noastre,
sub presiunea amenintarilor, linia destinului românesc si sa parasim misiunea
noastra ca neam în lume? MONARHIA
SI LEGILE MONARHIEI În fruntea
neamurilor, deasupra elitei, se afla monarhia. Resping
republica. În
istorie s-au vazut monarhi buni, foarte buni, slabi sau rai. Unii s-au
bucurat de onoruri si dragostea popoarelor pâna la sfârsitul vietii, altora
li s-a taiat capul. N-au
fost, deci, toti monarhii buni. Monarhia
însa, a fost totdeauna buna. Nu trebuie sa se confunde omul cu
institutia, tragându-se concluzii false. Pot fi
preotii rai, dar pentru aceasta, nu putem trage concluzia ca trebuie sa
desfiintam Biserica si sa ucidem pe Dumnezeu cu pietre. Sunt,
desigur, si monarhi slabi sau rai, dar nu putem renunta la monarhie. În agricultura
avem un an bun si un an rau, sau unul bun si doi rai; cu toate acestea,
lumii nu i-a trecut înca prin gând sa se lase de agricultura. *** Un monarh
face ce vrea? Atunci,
când e mare si când e mic? Când e bun si când e rau? Un monarh
nu face ce vrea. Un monarh e mic, atunci când face ce vrea si e mare,
atunci când face ce trebuie. Exista
o linie e vietii neamului. Un monarh e mare si bun, atunci când se mentine
pe aceasta linie. E mic sau rau, în masura în care se îndeparteaza de
aceasta linie a vietii neamului sau i se opune. Iata legea monarhiei.
Sunt si alte linii care pot ispiti un monarh: linia intereselor personale,
linia intereselor unei clase, linia intereselor unui grup, linia intereselor
straine (dinauntru sau din afara hotarelor). El
trebuie sa le înlature pe toate si sa urmeze linia neamului. Stefan
cel Mare, de o jumatate de mie de ani, straluceste în istorie si românii
nu-l mai uita, pentru ca s-a confundat perfect cu linia de viata a neamului. Regele
Ferdinand, împotriva oricaror legaturi si interese, s-a plasat pe linia
neamului, a îndurat cu el, a facut jertfa alaturi de el, a izbândit cu
el. Prin aceasta, el este mare si nemuritor. LUPTA
DE LA TUTOVA 17
APRILIE 1932 Dupa
alegerile de la Neamt nu trecusera decât patru luni si tânara oaste legionara
a intrat într-o noua lupta. La începutul
lui ianuarie 1932 s-a declarat vacant un loc de deputat la Tutova. Am
studiat situatia. Aici, al alegerile generale, avusesem numai 500 de voturi.
Judetul era slab; dar era bine încadrat de Covurlui, Cahul si Tecuci,
încât puteam sa fac usor deplasari de legionari. Mi s-a
parut ca am putea obtine victoria. M-am gândit la importanta si rasunetul
pe care le-ar avea o noua biruinta. Doua victorii consecutive a celei
mai tinere organizatii împotriva tuturor partidelor politice i-ar fi marit
considerabil prestigiul în ochii tarii. Am luat hotarârea sa candideze
tatal meu, fiindu-mi cel mai necesar în miscare, atât în Parlament cât
si în afara, pentru organizare si propaganda. Alegerile
s-au fixat pentru 17 martie. La
9 ianuarie am lansat un manifest în întreg judetul. La 10
ianuarie a sosit tatal meu cu o prima echipa. Au venit apoi echipele din
Iasi, Tecuci, Beresti si Cahul. În primele
trei saptamâni, rapiditatea si eroismul micilor forte legionare au determinat
un curent de simpatie pentru noi în întreg judetul. Pe o iarna grea, cu
zapezi mari, cu ger, partidele nu se puteau deplasa. Ele
asteptau o vreme mai buna. În acest timp însa, peste dealuri, prin zapada
pâna la brâu, prin viscol, legionarii strabateau din sat în sat. Pe la
începutul lui februarie, lupta a început sa devina grea. În fata noastra
se ridica coalitia liberala-taranista-lupista-cuzista cu o înversunare
pe care noi nu o mai cunoscusem pâna atunci. Guvernul a trecut la masuri
de adevarata teroare. Presa jidoveasca ne ataca cu vehementa. Simteam
nevoia de a mai întari fortele. Am trimis ultimele rezerve de la Iasi
sub comanda lui Totu. Altele nu mai aveam decât la Bucuresti. Cu acestea
însa, se punea o problema grea pentru noi, aceea a transportului. N-aveam
bani. Am chemat atunci legionarii si le-am propus o masura eroica: sa
porneasca pe jos de la Bucuresti la Bârlad, o distanta de aproape 300
km, explicându-le ca cest mars va însemna pentru victorie mai mult decât
100.000 de manifeste. El va constitui, sigur, un mare discurs eroic, adresat
de legionari românilor din Tutova. Legionarii
au primit propunerea cu entuziasm. Peste o saptamâna o echipa de circa
douazecisicinci, sub comanda lui Stelescu, ajutat de Caratanase si Doru
Belimace, a plecat pe jos de la Bucuresti la Tutova. Dupa un mars greu
de 10 zile, prin viscol, au ajuns la Bârlad, primiti cu însufletire de
întreaga populatie. Dar prigoana s-a întetit pâna la ultima încordare
posibila. A fost adus în judet colonelul de jandarmi Ignat, cu forta mari,
având ordinul din partea ministrului de interne, dl. Argetoianu, ca legionarii
sa fie scosi pe targa din întreg judetul. Mici echipe era imposibil sa
mai poata înainta. Am facut atunci doua echipe puternice, sub comanda
lui Victor Silaghi si Stelescu, care, sustinându-se una pe alta, sa poata
înainta pe linia Puesti-Dragomiresti, însotind pe tatal meu. O alta echipa
mai mica am trimis-o în directia Bacani. Aceste doua directii mai ramasesera
nebatute. Ele constituiau jumatatea de nord-este a judetului. Sudul, cealalta
jumatate, fusese bine lucrata de tatal meu, de dl. D. Popescu, seful judetean,
de Victor Silaghi, de Teodor Tilea si Ion Antoniu, cu primele echipe.
Cele doua
echipe din nord au înaintat, luptând pe un mare viscol, peste 40 km, având
si câtiva raniti, pe Tocu si altii. În
nordul judetului ele au fost întâmpinate de mari forte de jandarmi. Echipele
s-au baricadat atunci în podul unei case pustii, unde au rezistat fara
foc, hrana si apa timp de 48 de ore. În cele din urma s-au putut retrage,
dupa un mars greu de o noapte, pe care l-au executat în conditiuni cu
adevarat eroice si numai datorita încapatânarii lui Victor Silaghi, care
a îmbarbatat legionarii zdrobiti de oboseala, de frig si de foame, îndemnându-i
sa mearga pâna la ultima rezistenta posibila. Acest copil orfan, fiul
preotului român Silaghi din Careii Mari, ucis de unguri la 1918 în conditiuni
tragice, a luptat cu adevarata vitejie. La
sfârsit, echipele acestea au fost înconjurate de forte mari si aduse în
Bârlad. Tatal
meu a fost arestat si închis în arestul unui regiment. Echipa
a treia a fost decimata complet în lupta de la Bacani. Aici, înainte de
a intra în sat, pe înserate, a fost atacata de un mare numar de jandarmi.
Seful echipei, legionarul Popescu Lascar, lovit în cap cu arma, a cazut
primul în nesimtire într-un lac de sânge. Ceilalti legionari au refuzat
sa se retraga. au atacat cu piepturile goale, fara nimic în mâna, încercând
sa intre în sat. Rând pe rând, au cazut toti în nesimtire. Ultimul a atacat
singur. A cazut în genunchi sub lovituri, s-a înaltat, a atacat din nou.
S-a prabusit alaturi de camarazii lui. Întreaga echipa a cazut în nesimtire
într-un lac de sânge. De
acolo au fost târâti prin zapada de jandarmi distanta de doi kilometri,
pâna la postul din sat. La ora
1 noaptea, un calaret a adus vestea în Bârlad a celor întâmplate seara
la Bacani. Echipa de ieseni, sub conducerea lui Totu, care sosise la 12
noaptea la Bârlad, a pornit imediat pe jos, în ajutorul camarazilor raniti.
Dupa o lupta de la ora 3 jumatate la 5 dimineata, în care timp jandarmii
au tras toate cartusele pe care le aveau, legionarii au ocupat postul
de jandarmi, gasind înauntru înca în nesimtire, trântiti la pamânt, pe
legionarii cazuti în lupta de Bacani. Ei i-au ridicat si transportat la
spitalul din Bârlad. *** Lucrurile
n-au ramas însa aici. Jidanimea a pornit o uriasa campanie de presa, atacându-ne
cu un cinism si o nedreptate revoltatoare. Un val de minciuni, insulte,
calomnii s-a abatut asupra noastra. Toate gruparile politice se coalizasera
spre a ne scoate din lupta. A DOUA
DIZOLVARE A GARZII MARTIE
1932 Izbiti
de jandarmi, atacati de presa jidoveasca, peste capul nostru cade o noua
dizolvare a Garzii, hotarâre data printr-o simpla decizie ministeriala. Desi ne
gaseam în cadrul celei mai perfecte legalitati, guvernul Iorga-Argetoianu,
calcând Constitutia si legile, ne dizolva în mod arbitrar. Sediile
din nou au fost ocupate si sigilate. Tipografia de la Iasi închisa. Atacati
de presa, suntem pusi în imposibilitate de a ne apara, toate publicatiile
noastre fiind suspendate. În Parlament încerc sa vorbesc, dar sunt împiedicat
de zgomotele majoritatii, care nu-mi permite sa ma apar. Candidatura
totusi n-au putut-o opri. Echipa
de la Bucuresti a fost evacuata. Rând pe rând si celelalte. Echipa iesenilor,
în numar de 30, sub conducerea lui Totu, fiind dusa la gara pentru aceeasi
operatie de evacuare, rupe cordoanele si ocupa sala de asteptare, unde
se baricadeaza si rezista 24 de ore, pâna când este atacata cu gaze. Pâna
la sfârsit însa, este suita în tren si evacuata. În oras
nu mai ramân decât Ibraileanu, Nutu, Esanu si tatal meu arestat. Prigoana
începe asupra satelor. Tarani, învatatori si preoti, sunt arestati si
batuti; casele lor calcate. alegerile se amâna cu o luna, pentru 17 aprilie.
Tatal
meu este eliberat. Intervin în lupta, prezentându-se în oras, batrânii,
în frunte cu Hristache Solomon, Cornel Cambureanu, Ventonic, Ifrim, Pr.
Isihie,
Peceli, Potolea etc. Îi împart pe la diferite sectiuni. Se strecoara noaptea,
fiecare la postul sau. Echipele din judetele vecine patrund din nou în
Tutova prin diferite puncte. Echipa Gh. Costea trece Bârladul, prin apa
pâna la gât, toate intrarile fiind pazite. Ea se prezinta uda la sectiile
de votare. În dimineata
de 17 aprilie începe votarea. Continua ziua si noaptea. La 18 aprilie,
ora 5 dimineata, se anunta victoria legionara: 5.600 voturi; liberalii:
5.200; taranistii: 4.000; celelalte grupari: sub 2.000; cuzistii: 500
voturi. Aceasta
a doua biruinta legionara, în contra coalitiei tuturor politicienilor
români, obtinuta prin îndârjirea si vointa de fier a legionarilor, prin
eroismul si sângele lor, înfruntând obstacole, insulte, lovituri si prigoniri,
a stârnit un entuziasm de nedescris în toata tara. NOI
ALEGERI GENERALE IULIE
1932 Tatal
meu a fost validat în ultima zi a sesiunii parlamentare. Odihna noastra
n-a durat decât o saptamâna, deoarece guvernul Iorga a cazut. S-a constituit
un guvern national-taranist în frunte cu dl. Vaida. Intram
într-o noua lupta, sleiti de puteri fiziceste si materialiceste. Suntem
în iunie 1932. De la
15 decembrie 1929, suntem într-o lupta permanenta: decembrie 1929 – aprilie
1930, campaniile din Covurlui, Cahul, Turda, Tecuci. Vara lui 1930, pregatire
asi interzicerea marsului în Basarabia. Sunt închis pâna în toamna. În
octombrie si noiembrie suntem în Maramures. Iarna lui 1931 ne gaseste
în închisoare. Primavara lui 1931, lupta în alegerile generale. Vara lui
1931, alegerile de la Neamt. Iarna lui 1932, alegerile de la Tutova. Iar
acum intram din nou în alegeri generale. Cu toate
aceste lupte, am continuat organizarea si în restul tarii. Anul trecut
avusesem liste în 17 judete, acum aveam în 36. Toate
partidele încep aceleasi certuri pline de intrigi pentru fixarea candidaturilor.
Ele
au tinut o saptamâna. Eu fixez singur, într-o singura noapte, toate candidaturile
în 36 de judete. Între legionari, nimeni nu se bate pe locuri. Ei cer
sa fie pusi ultimii pe lista. Problema
grea este însa problema materiala. O mare parte din judete îsi sustin
singure cheltuielile, din contributia legionarilor. Altele
însa nu pot. Îmi trebuiesc 50.000 lei numai pentru taxe. Umblu naucit
pâna în ultima zi. Încerc
la unul, la altul – nimic. Ma duc
la dl. Nichifor
Crainic, directorul
„Calendarului”, crezând ca poate are el. Nici el nu avea. Cu foaia sa,
aparuta de cinci luni, ne sustine lupta, urmarind pas cu pas vitejia echipelor
legionare, dar sprijin material nu ne poate da. În sfârsit, împrumut prin
Pihu si Caranica, care,
alergând pe la toti macedonenii, gasesc suma necesara. Câteva judete le
sustin Focsanii cu Hristache Solomon. Campania
începe. O noua prigoana se abate asupra noastra. Raspânditi pe un front
mare, suntem putini si atacati pretutindeni cu violenta. La Tighina sunt
raniti legionarii Savin si Popescu. La Bârlad, zeci de învatatori si preoti
sunt târâti în beciuri si maltratati din ordinul D-lui Georgescu-Bârlad.
La Vaslui, micile echipe sunt ranite. La podul Iloaiei si în întreg judetul
Iasi, la fel. La Focsani,
batrânul Hristache Solomon, cu inginerul Blanaru si alti zece sunt atacati
din ordinul avocatului Neagu, de bandele înarmate ale national-taranistilor,
în comuna Vulturul. Cad legionarii la pamânt, raniti de ciomege si de
cutite. Ramâne în picioare singur, ca un munte, Hristache Solomon, de
obrazul caruia nu se atinsese nimeni pâna atunci. Se apara cu îndârjire,
dar pâna la urma, cade în mijlocul drumului, rapus de lovituri. Acolo
jos, este batut cu ciomegele în cap de fiarele acestea care faceau necontenit
caz, pe atunci ca si acum, de legalitate, mijloace civilizate,
libertate etc. Garda
obtine 70.000 de voturi, dublându-si numarul fata de anul trecut. Se prezinta
cel mai bine judetele Cahul si Neamt, Covurlui si Tutova unde candidase
tatal meu. Apoi vin: Câmpulung cu Mota, Turda, Focsani, Ismail, Tighina.
Avem dreptul la cinci locuri. Urmeaza optarile. Eu ramân la Cahul, pentru
a intra în Parlament Nutu Esanu. Hotarasc ca tatal meu sa ramâna la Bârlad,
pentru a lasa sa intre în Parlament, Stelescu, care
are numai 25 de ani si e student. Voiam sa dau tineretului o încurajare
si un imbold. Încrederea
si dragostea pe care i le-am aratat nu mi-au fost însa rasplatite. PENTRU
A DOUA OARA ÎN PARLAMENT Tot timpul,
în Parlament, am luptat contra guvernului si a masurilor sale pe care
eu le-am socotit contra intereselor neamului românesc, cum am luptat de
altfel si împotriva celorlalte guverne, care s-au perindat la cârma statului.
De la toate aceste guverne, tara aceasta nu avea nimic de asteptat. Nimic
din viitorul sanatos al acestui neam nu se faurea acolo. Toate masurile
si legile nu erau decât niste paleative, care sa lungeasca de azi pe mâine
existenta amara si trista a tarii. Când la
Grivita au fost împuscati muncitorii români, din ordinul Ministerului
de Interne, scârbit pâna în adâncul inimii de atitudinea comunizantilor
din Partidul National-Taranesc, care aplaudau masura guvernului, m-am
ridicat la tribuna si am simtit de a mea datorie sa vorbesc dupa cum urmeaza: „E rau
ca nenorocitii de muncitori au iesit în strada, dar e mai rau si de ei
si de neamul nostru, daca în fata nedreptatii strigatoare la cer, n-ar
iesi, ci si-ar pleca capul resemnati în jug, lasând tara pe mâna unor
politicieni exploatatori. …………………………… Dl. Corneliu
I. Zelea Codreanu: D-le presedinte, d-lor deputati, în numele gruparii
din care fac parte cer ca, alaturi de ancheta pe care este normal sa o
faca autoritatile în drept, sa se faca si o ancheta parlamentara, compusa
din reprezentanti ai diferitelor grupari politice din acest Parlament.
Cer acest lucru, pentru ca ma îndoiesc de exactitatea afirmatiunilor facute
de d-l Ministru de Interne; ma îndoiesc pentru un motiv bine determinat.
La 24 ianuarie, atunci când studentimea româna, nationalista si crestina,
mergea sa depuna o cruce la mormântul eroului necunoscut, Siguranta Statului
a dat informatia, într-o foaie din capitala, ca acea actiune a fost pusa
la cale si subventionata de Moscova. Daca tot
asa de verosimila este si informatia pe care d-voastra o aveti în afacerea
de la Grivita, atunci înteleg foarte bine , câta dreptate aveti ca sa
luati masuri de asemenea natura, ca cele pe care le-asi luat ieri si azi.
(Aplauze pe bancile „Garzii de Fier” si ale Partidului Taranesc Dr. Lupu) În al
doilea rând, tin sa afirm ca mie, ca si tuturor oamenilor de bun simt
din aceasta tara, nu ne este frica de comunism sau de bolsevism. Noua
ne este frica de altceva, de faptul ca oamenii de la aceste ateliere nu
au ce mânca; le este foame. (Aplauze pe bancile „Garzii de Fier” si ale
Partidului Taranesc Dr. Lupu) Unii
din acei muncitori au 1.000 lei pe luna si au 5, 6, 7 copii. Dl.
Dr. N. Lupu: Asa este. Dl.
Corneliu I. Zelea Codreanu: Având cinci, sase, sapte copii, aceasta leafa
nu le ajunge nici macar pentru pâinea de toate zilele. Mie,
în al doilea rând, mi-e frica si de altceva: de setea de dreptate. Dl.
Dr. N. Lupu: Foarte bine. Dl.
Corneliu I. Zelea Codreanu: Atunci, d-voastra va trebui sa satisfaceti
acestea doua: foamea si setea de dreptate, (Aplauze pe bancile „Garzii
de Fier” si ale Partidului Taranesc Dr. Lupu) si va fi ordine deplina
în aceasta tara.” (Sedinta
de joi, 16 februarie 1933, M.O.
41 din 23 februarie 1933) Una din
greutatile care apasa activitatile parlamentarului este aceea a miilor
de cereri de interventie pe la ministere. Era o adevarata condamnare a
noastra de catre multimea alegatorilor. Pentru ca, pe de o parte, ne pierdeam
întregul nostru timp, umblând toata ziua pentru rezolvarea acestor petitii.
Este periculos pentru viata unei organizatii acest sistem, pentru ca îti
paralizeaza întreaga activitate. Pierzi lupta întreaga, trebuie sa renunti
la soarta unei natii pentru ca sa-ti servesti partizanii. De la un timp,
am observat ca printre cei ce veneau cu astfel de cereri nu era însa nici
un legionar. toti erau, fie milogi de meserie, fie adversari trimisi anume
pentru a ne paraliza. Pe de alta parte, acest sistem ne punea în situatia
penibila de a merge si a ne ruga la oamenii în contra carora luptam. De
aceea, personal am refuzat sa fac acest serviciu de interventie. Tot timpul
cât am stat în Parlament, n-am cerut nici unui ministru nimic. O alta
categorie o formau aceia care veneau sa ne ceara bani. Din sutele, câti
se perindau în fiecare zi, nici unul nu era legionar. Unii erau într-adevar
bolnavi sau cazuti în vreo nenorocire, altii însa îsi facusera din acest
sistem o adevarata meserie. În sfârsit,
gruparea noastra era o mica organizatie în devenire, în mars, în lupta
permanenta. Aceasta ne cerea, în special mie, necontenita atentie asupra
tuturor miscarilor adversarului; pretindea descoperirea si pararea planurilor
dusmane, cucerirea si organizarea de noi pozitii, cu alte cuvinte, o supraveghere
permanenta, de zi si noapte, a câmpului de lupta din întreaga tara. Înainte
de toate venea însa supravegherea educatiei legionare pentru a nu ne vedea
transformati pe nesimtite, într-o categorie politica de infectie morala,
din care sa nu mai putem iesi si în care spiritul legionar sa moara. Parlamentul
îmi rapea timpul necesar conducerii. CUM SE
PREZENTA ORGANIZATIA LEGIONARA ÎN 1932-1933 În toamna
lui 1932 si iarna lui 1933, legionarii au fost lasati în refacere. Trei
ani si jumatate de lupte trecusera. Acesti
tineri îsi meritau acum odihna. De aproape
doi ani ma stabilisem la Bucuresti. La Iasi, ramasese în locul meu Banea,
ajutat de Totu, Crânganu, Tasca, Stelian Teodorescu, pentru chestiunile
studentesti, tipografie, camin etc. Grupul studentesc legionar se marise.
Cuprindea acum ai mult de jumatate din numarul studentilor luptatori.
La Cluj, era un început sanatos de organizare cu Banica Dobre, la Cernauti
de asemenea, cu Lauric, se dezvolta bine un început de viata legionara,
sub îndrumarea spirituala a profesorului Traian Braileanu, în jurul caruia
se strâng prof. Toppa si altii. În întreaga Bucovina, curentul si organizatia
legionara cresteau sub buna si priceputa comanda a vechiului si distinsului
nationalist Vasile Iasinschi. La Chisinau lucrau Tudorache si Sergiu Florescu;
la Oradea Mare, Iosif Bozântan. Tinrii
crescuti în Fratiile de Cruce, se ridicau la Universitate, gata formati.
La Bucuresti
aparuse un ziar nationalist de mare curaj si linie superioara, „Calendarul”,
sub directia d-lui Nichifor Crainic si cu colaborarea unui manunchi de
intelectuali, în frunte cu profesorul Dragos Protopopescu. Aceasta foaie
taia, cu barbatie, drum nou si larg în lumea intelectualitatii românesti,
pe linia crestina si nationalista. În special articolele D-lui Crainic
erau adevarate lovituri de tun care faceau ravagii în lumea antiromâneasca. În miscarea
studenteasca a capitalei, legionarii aveau primul loc. La Presedintia
centrului era Traina Cotiga cu un comitat legionar. În mijlocul
tinerilor intelectuali din capitala se simtea un reviriment. În constiinta
lor încep sa se puna marile probleme de viata ale acestui neam. Un grup
talentat, strâns în jurul tinerei reviste „Axa”, având în frunte pe Polihroniade, Vojen,
Constant, intra în rândurile legionare. Si alti tineri eminenti ca prof.
Vasile
Cristescu, Vasile
Marin, prof.
Vladimir Dumitrescu, ing. Virgil Ionescu, prof. Radu Gyr, avocatul Popov,
pictorii Basarab si Zlotescu, toti de mare talent si plini de suflet,
lucreaza pe linia ideologica legionara. Macedonenii
se apropie tot mai mult de noi printr-un tineret sanatos, curat ca lacrima
si viteaz. Ne gândim totusi, ca nu e bine ca masa macedonenilor din Cadrilater
sa fie încadrata în Garda, deoarece, abia venita de peste hotare, am expune-o
la prea multe asupriri. Tineretul universitar însa se înroleaza în întregime. În fruntea
tineretului macedonean se gaseau trei elemente de o aleasa cultura: Papanace,
Caranica si Sterie Cuimetti. Cu cei
doi dintâi ma sfatuiam deseori, având amândoi o admirabila judecata, pusa
în valoare de o curatenie si sinceritate ireprosabila, de o mare dragoste
si vitejie. Nu cred,
ca de la 1931, sa fi fost o singura zi în care sa nu ma fi întâlnit cu
ei. În acest timp de prigonire, ceasuri întregi discutam împreuna; lovitura
dupa lovitura, nedreptate dupa nedreptate, miselie dupa miselie. Fiecare
veste despre o noua schingiuire legionara, era un cutit împlântat în inimile
noastre. Durerea pentru toti legionarii maltratati ne chinuia sufletele
si mai ales, imposibilitatea de a întrezari un mijloc de a capta dreptatea. Sterie
Ciumetti traieste zi si noapte cu mine. E un tânar de o mare corectitudine
si de o credinta de câine. El devine casierul central al Garzii. Toate
zilele – câte le va mai avea – nu se va gândi decât la Garda, nu se va
framânta si nu va actiona decât pentru Garda, nu va trai viata lui decât
pentru ea. În diferite
puncte ale tarii apar elemente de valoare: Dr. Pantelimon, Parintele Ionescu
Duminica, Dr. Augustin Bidian la Sibiu, Preotul Georgescu-Edineti, duhovnicul
studentimii, vechi luptator, Capitanul Ciulei la Bacau, Aristotel Gheorghiu
de asemenea vechi, cu comanda la Râmnicu Sarat; la Braila, Ion Iliescu,
Seitan la Constanta, Preotul Doara si Victor Barbulescu la Vâlcea, profesorii
Vintan, Ghenadie si Duma la Timisoara. Si vechii legionari: profesorii
Nicolae Petrascu, Horia Sima, avocatul Iosif Costea, Colhon si altii,
care au acum posturi de comanda în diferite parti ale tarii. Bucurestii
se împart în sectoare si începe organizarea. La Verde si Albastru sunt
doua elemente de valoare: Nicolae Constantinescu si Doru Belimace. Doua
caractere tari: doua minti. Doru Belimace, unul dintre cei mai distinsi
studenti a Facultatii de Litere. Nicolae Constantinescu cu o aleasa cultura
economica, student al Academiei Comerciale. Ambii în curând se vor dovedi
a avea impunatoare calitati de credinta si vitejie legionara. Tot acum
se înfiinteaza cel dintâi grad legionar, prin urmatorul ordin de
zi din 10 decembrie 1932: A) Se
înfiinteaza cel dintâi grad superior în ierarhia legionara purtând denumirea
de Comandant legionar. Având
în vedere jertfa, munca, eroismul, credinta, capacitatea si vechimea se
înainteaza în grad urmatorii legionari în ordinea alfabetului: Banea
Ion, doctorand în Medicina; Belgea Ion; Blanaru Ion, inginer; Dumitrescu
Ion, preot; Ionescu Andrei; Silaghi Victor, avocat; Stelescu Mihail, deputat;
Totu Nicolae, student; Traian Cotiga, student; Tanase Antohi, meserias. B) Toti
legionarii, seria 1927 si 1928, cu legamântul depus, ramasi în cadrele
active ale Legiunii, se înainteaza în gradul de Comandant legionar ajutor.
Semnat: Corneliu Zelea Codreanu Ceilalti
mai în vârsta au fost înaintati în Senatul Legiunii si în Consiliul Superior
Legionar. |